JDL online

un film de 23 de minute vazut de mai multi... spectatori si martori

2008-04-14T22:10:00.004+03:00

Sambata am vazut un film pe care-l asteptam de mult. Si ma felicit pentru rabdare. A meritat cu varf si indesat. Este genul de film pe care-l vezi si esti multumit ca n-ai avut timp sa te plictisesti. Pe de alta parte floricele par sa nu-ti ajunga si daca punga e cat 2 mamuti ;).

Recomand ca acest film sa fie vazut de toti cei care au tendinta de a avea probleme in a intelege punctul altora de vedere. Este un film pentru toti cei care cred ca stiu destul si poate o lectie, de viata chiar, pentru cei ce cred ca le stiu pe toate. Filmul se numeste Vantage Point si in sinea lui, dureaza 23 de minute. Mai multe vezi la cinema, iar mai jos ai trailerul. Enjoy!

sau pentru mai multi pixeli aici

La cald despre una rece…

2008-04-09T00:09:00.001+03:00

Nu am ascuns niciodata o simpatie aproape de pasiune si totodata poate de neinteles pentru Arsenal Londra. Poate pentru ca-mi place orasul, poate pentru ca-mi place Anglia, poate ca-mi place cum Wenger “umbla la esenta fotbalului”, cum spuneau comentatorii, poate pentru ca-mi place ideea de “tunar”.
In seara asta am trait la fel de intens ca intr-un Romania – Anglia in care Chivu marca din laterala stanga, iar Ganea executa un penalty in ultimul minut, cu o relaxare de antrenament. Atunci castigam!
Despre trecut - acum mi-am dat seama ca a zburat demult timpul cand si noi jucam ce joaca ei.
Despre prezent – contradictie! Intre gandurile care-mi dicteaza o dezamagire profunda data de ratarea calificarii si senzatia de bucurie sincera pentru ca am fost martor (e drept ca la tv) la un meci care poate aparea pe coperta unui manual de istorie a fotbalului.

Dar ce-i cu mine? Cum pot sa fiu suparat dupa un astfel de meci? Pe cine sa fiu suparat?
Oameni din fotbalul romanesc! Priviti si nu intelegeti nimic! E normal. Nu fiti suparati. Ceea ce stiti voi despre fotbal este doar abecedar, iar ei,… ei sunt profesori.

Rolul serviciilor ... cu "va urma"

2008-04-08T19:16:00.003+03:00

De ce scriu aproximativ despre acelasi lucru? Pentru ca in 2 zile peste 300 de persoane au citit articolul despre urgentele la care reactioneaza serviciile in Romania. Stiu ca 300 de cititori pentru Zoso sau la Andressa nu reprezinta mare lucru, dar nu despre asta e vorba.
De ce scriu totusi tot despre asta?
In mod evident linkul s-a propagat prin id-uri de mess pe email sau prin vorba simpla, iar pentru acest lucru cred ca este si nevoie de un "scuze de mass". De ce a citit lumea? Pentru ca intr-un fel ciudat ne doare. De ce "ciudat"? Pentru ca desi ne doare nu facem decat sa citim articole pe net si apoi sa dam a dezaprobare din cap, iar daca ne-a smuls o lacrima, ba chiar sa dam linkul "la lista".

Daca in articolul trecut provocam presa sa obtina o declaratie a iresponsabilitatii, acum va provoc pe voi, cei care ati citit si v-ati minunat. Va provoc sa ganditi si sa scrieti despre ce credeti ca ne sta in putere sa schimbam din multele care ne deranjeaza in tara asta pe care toti o injuram printre buze, dar in care aruncam in continuare ambajajul de la batonul de ciocolata pe jos. Ce ai putea tu sa schimbi de unul singur?
De ce aceasta provocare? Pentru ca desi lumea a citit, a dat mai departe, s-a minunat, s-a socat si s-a indignat in gand, nimeni nu a plasat nici un raspuns. De ce? You tell me!

PS: Cei ce sunt pregatiti sa spuna "nimic",... cititi altceva!

Rolul serviciilor de urgenta

2008-04-06T11:18:00.003+03:00

Acum 4 ani un unchi, ce locuieste in Canada din 1989, imi povestea despre un caz de alergie in care a fost implicata o nepoata de-a lui (este foarte probabil ca intr-un mod ciudat sa-mi fie verisoara, dar nu asta este important). Ideea e ca a intrat intr-o criza, ca si reactie alergica, si au sunat la 911 (in Romania este 112, in caz de Doamne fereste!). Primii care au ajuns au fost membrii unui echipaj de politie de la patrula de cartier. Atentie! Au ajuns in 1 minut si 48 secunde. Asta apare pe un raport al fiecarei interventii pe care si cel care solicita ajutor.

1 minut si 48 de secunde. Poate fi timpul in care te duci la toaleta pentru un Number 1? Sau poate fi timpul in care cobori de la etajul 8 pana la parter? Poate fi timpul in care mananci un sandwich? Sigur ca putem spune ca erau foarte aproape si ca a fost noroc. Dar chiar si asa, partea senzationala este alta: echipajul de politie a sosit la locul respectiv si a acordat primul ajutor! Repet! A acordat primul ajutor. De ce credeti? Pentru ca li s-a facut mila? Pentru ca il aveau la ei? Nu. Ci pentru ca asta este obligatia lor.

Acum, pentru o comparatie total deplasata, va aduceti aminte cu singuranta despre cazul studentei care a avut ghinionul sa fie lovita pe o trecere de pietoni in timp ce politistii nostri se aflau in alta misiune.

Care a fost primul ajutor acordat de politie? Au sunat la salvare. Foarte amabil din partea lor. Au venit langa victima? Nu.

Cometariile au fost diverse. Diversi priceputi in ale medicinei au spus ca victima nu trebuie miscata. De acord. Cativa priceputi in ale politiei au spus ca atunci cand esti in misiune, nu ai voie sa te abati de la ea. De acord. Dar oare in ce situatie se aplica ceea ce acesti indivizi, care se ascund sub uniforme, au jurat cand au terminat o forma de invatamant care isi pierde credibilitatea cand absolventi au reactii contrare cu ceea ce au jurat. Mi-ar placea mult sa aud un profesor de la Al. I. Cuza declarand dupa acest incident: “Sunt mandru de cei 3 fosti elevi care au continuat sa-si apere tara asa cum misiunea in care se aflau le-o cerea.” Pentru ca daca asta trebuiau ei sa faca, n-au facut. Tara in interiorul granitelor inseamna oameni, inseamna bunuri, inseamna tot. Asadar, dragi jurnalisti, tare as vrea sa va vad obtinand aceasta declaratie de la unul din profesorii celor 3 ilustrii aparatori de tara, care se aflau la locul accidentului. Va provoc!

Pentru cei care nu stiu cum arata un juramant catre tara, aveti mai jos.

2007 vs 2008 episodul 1

2008-01-04T10:13:00.000+02:00

2007
Cred ca venit momentul sa incheiem socotelile cu 2007. Dupa calcule de bun simt, adica fara fractii si virgule, as fi tentat sa spun ca 2007 nu a fost un an tocmai stralucit (aici vorbesc strict din perspectiva pe care o am eu asupra publicatiei Jurnal de Liceu). Sigur, vor fi si cativa care se vor simti nedreptatiti de acest comentariu, insa el are sens, chiar si daca numaram cate aparitii a avut ziarul in anul 2007. Ceea ce nu stiu cu precizie este de ce? De ce un lucru care cu cativa ani in urma, atragea cititorii, si in cazurile mai fericite acestia se identificau cu ce scria acolo, iar acum nu mai sunt nici macar cativa entuziasti care sa formeze o redactie serioasa?
Nu o sa cad in capcana unei comparatii intre prima redactie si cele ce au urmat. Nu mi-am propus sa caut tapii ispasitori. Mai degraba scriu aceste randuri pentru ca am muncit mult la acest proiect si am crezut in el, iar acum am un gust amar lasat de panta descendenta pe care se afla. Nu vreau sa moara! Si nu spun asta din orgoliu, ci pentru ca nu cred ca este timpul lui sa moara. Nu cred, de altfel, ca o publicatie a unor adolescenti ar putea sa moara. Refuz sa cred ca generatia asta nu are nimic de spus! Sunteti tineri, sunteti intr-un moment in care puteti sa spuneti orice. Sunteti intr-un moment in care puteti va faceti auziti. Sunteti liberi! Nu cred ca un altfel de moment ar trebui ratat. Nu cred ca o astfel de ocazie ar trebui ratata! Nu va lasati prinsi de tipare si nu va lasati condusi de multime!

2008
Acum, este poate cel mai important sa fiti voi insiva si sa nu incercati sa imitati. Acum, este momentul cel mai bun sa va diferentiati. Si cand spun asta nu ma refer numai la a scrie intr-un ziar de liceu. Ma refer la voi si la ceea ce vreti sa faceti in viata. Nu va lasati condusi de televizor, ci de propria convingere si de ceea ce va pasioneaza.

voi continua...

Momentul potrivit

2007-11-29T23:05:00.000+02:00

Dar cand? Cand este potrivit sa spui stop? Pana aici? Cand este momentul sa spui "deja e prea mult"? Mie imi place sa cred ca momentul potrivit sa renunti este cu 2 unitati mai departe decat atunci cand esti pregatit sa renunti. Si acum vine sarcina grea: sa ma fac inteles. Un principiu din psihologie spune ca trebuie sa iti doresti ceva de 3 ori pentru a iti da seama ca nu iti trebuie. Luat mai specific, iti trebuie 3 tentative de a renunta inainte sa-ti dai seama ca gresesti si ca ar trebui sa continui.

Cursul meu are 5 module. Unii au renuntat dupa primul. Altii dupa al doilea. Altii poate vor renunta si dupa al 3-lea. Dar deja de aici, e un punct de plecare... De aici inainte am oameni care s-au hotarat! Stiu ce vor! Sau cred ca stiu, ceea ce poate fi pana la un punct in cariera, in avantajul lor. Iar asta ma face sa-mi frec palmele de nerabdare si sa fiu mai entuziast decat niciodata pentru ca ma voi inconjura de oameni ca mine.

Scopul acestei scurte prelegeri? Facem o noua redactie la ziarul Jurnal de liceu. Va putea veni oricine. Dar vor fi interviuri. Ca la angajare. Cei mai buni vor fi in redactie. Si numai cei mai buni. De ce nu ar trebui sa te gandesti ca nu ai ce cauta la acest interviu? Pentru ca ar fi doar prima oara, iar urmatoarele 2 motive dupa care iti vei da seama ce ai ratat vor veni prea tarziu. In viata trebuie sa inveti sa profiti de moment si sa-l fructifici la maxim. Suna manelistic, doar daca inlocuiesti "de moment" cu "de oameni".

8 ore pe zi!

2007-11-16T21:48:00.000+02:00

Cred ca a venit timpul sa arat ca nu mai am 15 ani. Da, desigur, multi sunt dezamagiti! Poate ca eu sunt mai dezamagit decat ei. Cred ca a venit timpul sa dau un sfat direct. Nu asa cum imi place sa dau de obicei necunoscutilor sau prea putin cunoscutilor. Dar pentru a nu arunca cu presupuneri, vin cu un research in spate, si mai mult o sa incerc si sa justific pe deplin aceasta masura nepopulara ce urmeaza a-mi iesi din acest asalt asupra tastaturii.

As vrea in primul rand sa pornesc de la un calcul. 8 ore/zi, inseamna 40/saptamana, asta daca se ia pauza in weekend, ceea ce inseamna 160/luna, ceea ce raportat la un an inseamna 1920ore/an. Asta inseamna ca in timpul liceului, adica in 4 ani, un al cincilea este pierdut cu aceasta activitate. Si acum, ca exerciutiu de imaginatie, va rog, insistent, sa va ganditi cine/ce anume ar merita sa primeasca 1/5 din timpul vostru? Eu am stat acum si m-am gandit, nu la ce as face acum, pentru ca acum mi-am inteles prioritatile; m-am gandit la ce anume faceam eu in liceu si-mi ocupa 1/5 din timp. Well... primul ar fi somnul. Apoi, 2/5 stateam la scoala. 1/5 invatam si restul de 1/5 se impartea intre prieteni, prietena, familie, pasiuni.

Revenind la titlu, adolescentii din ziua de azi petrec, conform unui studiu facut public de SoftWin, 8 ore pe zi pe messenger! Yahoo Messenger! 1/5 din viata din liceu! Acum al doilea exercitiu de imaginatie: De unde credeti ca ati luat acest timp? Ganditi, analizati, prioritizati gandindu-va la ce v-ar placea sa faceti in viata! Dupa asta..., pls sign out!

Am fost acolo...

2007-11-11T20:18:00.000+02:00

"Am fost acolo" este o expresie care de obicei iti aduce admiratia celor din jur. Cel putin asta este scopul in care o folosesti. Sa vedem cu ce as putea sa ma mandresc eu din chestiile importante in 2007. Londra. Am fost acolo. E mult prea frumos. Pentru mine, Londra is the place to be. Dar eu sunt un "idealist", cum spunea fosta mea diriginta din liceu. Am fost la Budapesta. Si nu oricum. Am fost la Hungaroring. Am fost acolo, in tribune, la marele premiu de F1 al Ungariei! Acum ca am atras ceva admiratie si cateva semne de intrebare generate de curiozitate,... ei bine... am fost acolo, tot in tribuna la cea mai recenta infrangere a Stelei in Champions League! De ce? Pai de ce nu? Era frig de ti se lipea scaunul de pantaloni sau invers. Se anunta un meci mare (Becali credea ca Steaua va castiga). Biletul de acces avea cod de bare. Aveam locuri bune in tribuna 1. Cu argumentele astea plecam de acasa.
Cu ce m-am intors insa? Cu mandria ca am fost acolo. Sunt mandru ca publicul a devenit extrem de exigent cu jucatorii. Macar publicul si antrenorii ca, patronul... Apoi, am fost acolo sa vad ceva ce nu credeam sa vad pe un stadion din Romania: Publicul s-a ridicat in picioare si a aplaudat la scena deschisa golul 2 al Seviliei! Iar ce ma bucura mai tare a fost ca a fost o reactie atat de fireasca pe care publicul a imbratisat-o instant. Suporterii spanioli care erau doar la cateva randuri de mine erau siderati! La fel ca mine. Nu se asteptau! Nici eu. Si de asta ma bucur ca am fost acolo. Pentru ca altfel nu credeam. Deci se poate.

Izvor de pumni!

2007-10-29T23:24:00.000+02:00

Circuland prin Bucuresti cu masina, ajungi sa vezi multe si sa-ti doresti eventual sa mergi cu ochii inchisi. Desigur, asa cum ati banuit, asta nu e o solutie. Azi, intorcandu-ma spre casa, in intersectia de la podul izvor, era un mic blocaj, doar in proportie de 90% insa din cauza traficului tipic de vreme ploioasa. 10% erau, si acum e timpul sa dam Cezarului ce este al Golanului, impartiti relativ "frateste" intre doi, sa-i numim, "conducatori auto". Acestia, profitand de aglomeratie s-au dat jos din masini si au hotarat sa ia cate o gura de aer, fiecare din pumnii celuilalt. Oarecum emotionant gestul!
Cum nici unul nu ramanea dator, lumea de pe trotuar incepuse deja sa parieze, nevasta unuia, incerca sa-l ajute si cara pumni in directia mansardei adversarului de trafic (in mod evident abandonate de locatarii de la nastere; la mansarda ma refeream). Situatia devenind 2 contra 1, ceva se impunea... asa ca soferii ceilalti in timp ce treceau pe langa ringul improvizat, claxonau, in mod evident in semn de incurajare pentru cel in dezavantaj. Asa e si in fotbal, tinzi sa tii cu cei mai slabi, asa facem si noi in champions league de exemplu cand tinem cu Steaua. Deh! Ne-a fost invatatura de minte din UEFA, cand pe rand am tinut cu ai mai buni, Dinamo, apoi Rapid, apoi Cluj.
In alta ordine de idei, desi sunt foarte atasat de traseul pe care il fac in fiecare seara la intoarcere si imi ia aproape o ora jumate, n-as renunta la el, pentru ca are grija sa nu ma plictisesc la volan si iata ca din cand in cand, imi mai programeaza si cate un film nou, proaspat, cu batai, sau cate o drama cu cate doi care fac schimb de culori la masini, the hard way! Pai, daca e asa, cum sa-ti vina sa te lasi?! Nu-i pacat?! Nu va lasati! Cand traficul devine plictisitor, mai iesiti din masina si ardeti-l pe unu', ca parca se uita urat...

Ce fac romanii intr-o sambata seara?!

2007-10-27T22:26:00.000+03:00

Desi traiesc de ceva vreme pe aici, romanii sunt o specie ce nu inceteaza sa ma uimeasca. Sambata insa a fost real,-/]; adica super/hiper/mega marketul deschis pe 24. Povestea acestui lant de magazine o stiu. Am atat un prieten la dulciuri (in Head Office) cat si o prietena care le cam tine BTL-ul (adica tot ce inseamna eveniment). By the way, foarte reusita, din punctu-mi de vedere, strategia prin care au abordat Romania. Mai intai provincia, si apoi Bucurestiul. In felul asta, 1 milion de "Bucuresteni" cu domiciul in provincie, recunosc un brand si-l viziteaza, pentru ca il stiu.

Revenind totusi la titlu, ca de la acea idee am plecat, trec sambata pe Calea Vitan, si in fata la real coada, ca la zahar inainte de '89. Mi-am spus in minte ca deschiderea a fost miercuri si atunci o intrebare stupida, dar de mult bun simt naiv, imi incoltea in minte... Ce naiba cauta acel puhoi de lume acolo si de ce? De ce sa stai o ora la o coada, in frig, ca sa intri intr-un Metro pentru persoane fizice? Ok. Vrei neaparat de iei ceva... Dar ce? Ce se poate gasi in Real si la supermarketul din colt nu au? Cu ce poate fi mai bun malaiul de la Real, al carui raft arata ca dupa razboi? Ce promotie trebuie sa fi fost acolo! Ce este in mintea romanului care sta 2 ore in picioare si in frig ca sa intre intr-un supermarket? De ce ai face asta? Probabil pentru ca romanul este un mare privitor si mai putin ganditor,... iar cu practica la asta din urma sta ceva mai prost...

Asta ar putea inseamna ca de aia romanul munceste foarte putin... ca nu cumva sa greseasca. De aia romanul este o specie aparte, ce-si are cuibul intr-o casa pentru ca pomi asa de mari nu sunt, ca sa ne tina pe toti. De aia, Tamango (poate ai auzit de el), spune foarte bine ca la mare nu se duce in Turcia, ci la Mamaia, la tiganii lui! Si tot de aia, catalogheaza bulgaria ca fiind: mai eternata si mai fascinantata, in comparatie cu Romania, ta ta ta...

PS: pentru a asculta originale, cumpara albumul. Pentru restul... gasiti aici cate ceva... (vezi: ascultata guerrillatata / Bulgaria fascinantata)

A doua intalnire are ca subiect: Stirea

2007-10-27T05:19:00.000+03:00

Azi, 27.10.2007, de la ora 16.00, in acelasi loc, ne vom intalni sa vorbim despre stiri. De tot felul. Asta pentru a vedea ce-i bine si ce-i rau, ce-i corect si ce-i gresit, ce-i relevant si ce bate campii.

Cum sa faci ce-ti place... si restul sa... come along with it!

2007-10-20T23:12:00.000+03:00

De ceva vreme sunt atras de mirajul YouTube. Da, stiu! Nu e de mirare. Dintre multe lucruri interesante si relevante in scala mea de valori, am gasit ceva ce este relevant si pentru voi, fie ca veti face parte din redactia unui ziar, fie ca veti absolvi medicina sau constructii! Este extrem de important sa faci ceea ce-ti place, iar atunci cand se vede ca esti pasionat, rezultatele pot fi surprinzator de bune.

Dati-mi voie sa va aduc pe ecrane un tip de 25 de ani din Seattle, care canta la chitara, pian, percutie, mixeaza sample-uri, este beat-boxer, canta si poate cel mai important face toate astea ca si cum nimic altceva nu ar mai conta. Blake Lewis este numele lui si iata o mostra din ce-i place sa faca.

Daca va place, aprofundati si cautati pe YouTube, "American Idol, Blake Lewis". Veti gasi prestatii din concurs. Incercati sa le vedeti cronologic, veti percepe si ce inseamna succesul si ce putere iti da.

Azi am luat o piatra in gura!

2007-10-20T21:19:00.000+03:00

Pentru a doua oara. Asta pentru ca acum vreo 5 ani tineam acest curs pentru prima oara. Atunci au fost vreo 35 de participanti. Apoi au ramas 12. Bineinteles din cauza mea. Acum au fost 16 entuziasti pusi pe treaba. Au fost empatici, atenti, naivi in unele momente si sclipitori in altele. Pe scurt, asa cum trebuie sa fie.

Banuiesc o pofta de cunoastere care sper sa se confirme in urmatoarele intalniri. In seria trecuta am intalnit multi care sustineau sus si tare ca vor face presa in viata. N-au facut, dar a fost mai bine asa. La fel sustin si cei de azi. Timpul, insa, va da raspunsul si de aceasta data.

Felicitari celor ce au venit, felicitari pentru curaj, felicitari pentru ca sunteti hotarati sa faceti ceva la o varsta asa frageda, felicitari pentru dorinta, multa bafta insa in a va urma visul. Nu este un drum usor, dar nici imposibil, daca iti doresti cu adevarat.

Da! Se intampla!

2007-10-15T22:52:00.001+03:00

Multi au intrebat si poate unii inca se mira! Da. Se intampla un Curs de jurnalism in care se va discuta despre jurnalism. Se intampla incepand de Sambata 20 Octombrie in liceul Octav Onicescu. Ora de intalnire e 10.00. Inscrierea este oarecum facila, cu mail la jdl.online@gmail.com sau add la id-ul de y!mess jdl.online.

Ar mai fi destule de spus, dar mai pastrez si pentru Sambata :). Strict necesar este sa stiti ca acest curs va avea 7 intalniri (7 saptamani), va aborda fiecare gen jurnalistic specific presei scrise, va prezenta notiuni de comunicare in toate mediile, si se va incheia cu un test. Voi incerca sa raspund tuturor intrebarilor voastre, iar acolo unde nu reusesc, voi incerca sa aduc si niste oameni care lucreaza in domeniu poate reusesc sa va explice ei.

Pana Sambata insa, veti mai gasi pe acest blog un program al Cursului. Astept comentarii si pareri.

Ce caut eu in viata mea?

2007-10-09T22:46:00.000+03:00

Sau mai bine spus de ce m-am apucat eu sa ma nasc, sa imi traiesc (a se citi ad-literam "traiesc") copilaria, sa merg la o scoala generala de care nu-s tocmai mandru, apoi la un liceu, de care sunt mandru, apoi la o facultate careia am sa-i reprosez multe, dar am mai mult de multumit unor profesori/profesionisti de la care am invatat enorm, iar atunci in facultate sa ma apuc sa fac un ziar, intr-un liceu (acest liceu coincide cu cel despre care spuneam mai sus ca-i motiv de mandrie).

Despre toate astea as indrazni sa promit ca voi scrie o carte candva, sau macar un capitol. De ce le-am facut pe toate pentru ca asta trebuia, in cazul scolii si liceului, si pentru ca asa am simtit in cazul copilariei, al facultatii si al ziarului. Ziarul, asa cum scrie si in address bar, se numeste Jurnal de Liceu. De ce? Pentru ca asta isi propunea sa fie: un ziar care sa informeze, care sa ofere perspective noi despre ceea ce se petrecea chiar sub nasul nostru. Sa ofere ocazia unor liceeni care au ceva de spus sa spuna, si unora care nu aveau neaparat trairi de comunicat sa citeasca pasiunea in randuri scrise de colegi de-ai lor si eventual sa se inspire. Din acest punct de vedere cred ca Jurnal de Liceu a fost ce mi-am propus sa fie si le multumesc celor cu care am lucrat asa de bine in primii 2 ani de existenta ai ziarului.

De ce scriu astea acum?
Din mai multe motive. Poate pentru ca trebuia sa spun aceste lucruri public de mult si nu am facut-o. Poate pentru ca e timpul pentru o noua generatie de exceptie in redactie. Poate ca vreau sa explic celor inca sceptici cu privire la Jurnal de Liceu, ca nu a fost niciodata o joaca de copii si nici nu va fi. Sau poate vreau doar sa motivez intr-un fel de ce din 20 octombrie voi tine un curs de jurnalism in Colegiul National Octav Onicescu.

Mai multe detalii despre acest curs, dar si despre modul de inscriere gasiti la www.jurnaldeliceu.ro.