Momentul potrivit

Dar cand? Cand este potrivit sa spui stop? Pana aici? Cand este momentul sa spui "deja e prea mult"? Mie imi place sa cred ca momentul potrivit sa renunti este cu 2 unitati mai departe decat atunci cand esti pregatit sa renunti. Si acum vine sarcina grea: sa ma fac inteles. Un principiu din psihologie spune ca trebuie sa iti doresti ceva de 3 ori pentru a iti da seama ca nu iti trebuie. Luat mai specific, iti trebuie 3 tentative de a renunta inainte sa-ti dai seama ca gresesti si ca ar trebui sa continui.

Cursul meu are 5 module. Unii au renuntat dupa primul. Altii dupa al doilea. Altii poate vor renunta si dupa al 3-lea. Dar deja de aici, e un punct de plecare... De aici inainte am oameni care s-au hotarat! Stiu ce vor! Sau cred ca stiu, ceea ce poate fi pana la un punct in cariera, in avantajul lor. Iar asta ma face sa-mi frec palmele de nerabdare si sa fiu mai entuziast decat niciodata pentru ca ma voi inconjura de oameni ca mine.

Scopul acestei scurte prelegeri? Facem o noua redactie la ziarul Jurnal de liceu. Va putea veni oricine. Dar vor fi interviuri. Ca la angajare. Cei mai buni vor fi in redactie. Si numai cei mai buni. De ce nu ar trebui sa te gandesti ca nu ai ce cauta la acest interviu? Pentru ca ar fi doar prima oara, iar urmatoarele 2 motive dupa care iti vei da seama ce ai ratat vor veni prea tarziu. In viata trebuie sa inveti sa profiti de moment si sa-l fructifici la maxim. Suna manelistic, doar daca inlocuiesti "de moment" cu "de oameni".

8 ore pe zi!

Cred ca a venit timpul sa arat ca nu mai am 15 ani. Da, desigur, multi sunt dezamagiti! Poate ca eu sunt mai dezamagit decat ei. Cred ca a venit timpul sa dau un sfat direct. Nu asa cum imi place sa dau de obicei necunoscutilor sau prea putin cunoscutilor. Dar pentru a nu arunca cu presupuneri, vin cu un research in spate, si mai mult o sa incerc si sa justific pe deplin aceasta masura nepopulara ce urmeaza a-mi iesi din acest asalt asupra tastaturii.

As vrea in primul rand sa pornesc de la un calcul. 8 ore/zi, inseamna 40/saptamana, asta daca se ia pauza in weekend, ceea ce inseamna 160/luna, ceea ce raportat la un an inseamna 1920ore/an. Asta inseamna ca in timpul liceului, adica in 4 ani, un al cincilea este pierdut cu aceasta activitate. Si acum, ca exerciutiu de imaginatie, va rog, insistent, sa va ganditi cine/ce anume ar merita sa primeasca 1/5 din timpul vostru? Eu am stat acum si m-am gandit, nu la ce as face acum, pentru ca acum mi-am inteles prioritatile; m-am gandit la ce anume faceam eu in liceu si-mi ocupa 1/5 din timp. Well... primul ar fi somnul. Apoi, 2/5 stateam la scoala. 1/5 invatam si restul de 1/5 se impartea intre prieteni, prietena, familie, pasiuni.

Revenind la titlu, adolescentii din ziua de azi petrec, conform unui studiu facut public de SoftWin, 8 ore pe zi pe messenger! Yahoo Messenger! 1/5 din viata din liceu! Acum al doilea exercitiu de imaginatie: De unde credeti ca ati luat acest timp? Ganditi, analizati, prioritizati gandindu-va la ce v-ar placea sa faceti in viata! Dupa asta..., pls sign out!

Am fost acolo...

"Am fost acolo" este o expresie care de obicei iti aduce admiratia celor din jur. Cel putin asta este scopul in care o folosesti. Sa vedem cu ce as putea sa ma mandresc eu din chestiile importante in 2007. Londra. Am fost acolo. E mult prea frumos. Pentru mine, Londra is the place to be. Dar eu sunt un "idealist", cum spunea fosta mea diriginta din liceu. Am fost la Budapesta. Si nu oricum. Am fost la Hungaroring. Am fost acolo, in tribune, la marele premiu de F1 al Ungariei! Acum ca am atras ceva admiratie si cateva semne de intrebare generate de curiozitate,... ei bine... am fost acolo, tot in tribuna la cea mai recenta infrangere a Stelei in Champions League! De ce? Pai de ce nu? Era frig de ti se lipea scaunul de pantaloni sau invers. Se anunta un meci mare (Becali credea ca Steaua va castiga). Biletul de acces avea cod de bare. Aveam locuri bune in tribuna 1. Cu argumentele astea plecam de acasa.
Cu ce m-am intors insa? Cu mandria ca am fost acolo. Sunt mandru ca publicul a devenit extrem de exigent cu jucatorii. Macar publicul si antrenorii ca, patronul... Apoi, am fost acolo sa vad ceva ce nu credeam sa vad pe un stadion din Romania: Publicul s-a ridicat in picioare si a aplaudat la scena deschisa golul 2 al Seviliei! Iar ce ma bucura mai tare a fost ca a fost o reactie atat de fireasca pe care publicul a imbratisat-o instant. Suporterii spanioli care erau doar la cateva randuri de mine erau siderati! La fel ca mine. Nu se asteptau! Nici eu. Si de asta ma bucur ca am fost acolo. Pentru ca altfel nu credeam. Deci se poate.