Izvor de pumni!

Circuland prin Bucuresti cu masina, ajungi sa vezi multe si sa-ti doresti eventual sa mergi cu ochii inchisi. Desigur, asa cum ati banuit, asta nu e o solutie. Azi, intorcandu-ma spre casa, in intersectia de la podul izvor, era un mic blocaj, doar in proportie de 90% insa din cauza traficului tipic de vreme ploioasa. 10% erau, si acum e timpul sa dam Cezarului ce este al Golanului, impartiti relativ "frateste" intre doi, sa-i numim, "conducatori auto". Acestia, profitand de aglomeratie s-au dat jos din masini si au hotarat sa ia cate o gura de aer, fiecare din pumnii celuilalt. Oarecum emotionant gestul!
Cum nici unul nu ramanea dator, lumea de pe trotuar incepuse deja sa parieze, nevasta unuia, incerca sa-l ajute si cara pumni in directia mansardei adversarului de trafic (in mod evident abandonate de locatarii de la nastere; la mansarda ma refeream). Situatia devenind 2 contra 1, ceva se impunea... asa ca soferii ceilalti in timp ce treceau pe langa ringul improvizat, claxonau, in mod evident in semn de incurajare pentru cel in dezavantaj. Asa e si in fotbal, tinzi sa tii cu cei mai slabi, asa facem si noi in champions league de exemplu cand tinem cu Steaua. Deh! Ne-a fost invatatura de minte din UEFA, cand pe rand am tinut cu ai mai buni, Dinamo, apoi Rapid, apoi Cluj.
In alta ordine de idei, desi sunt foarte atasat de traseul pe care il fac in fiecare seara la intoarcere si imi ia aproape o ora jumate, n-as renunta la el, pentru ca are grija sa nu ma plictisesc la volan si iata ca din cand in cand, imi mai programeaza si cate un film nou, proaspat, cu batai, sau cate o drama cu cate doi care fac schimb de culori la masini, the hard way! Pai, daca e asa, cum sa-ti vina sa te lasi?! Nu-i pacat?! Nu va lasati! Cand traficul devine plictisitor, mai iesiti din masina si ardeti-l pe unu', ca parca se uita urat...

Ce fac romanii intr-o sambata seara?!

Desi traiesc de ceva vreme pe aici, romanii sunt o specie ce nu inceteaza sa ma uimeasca. Sambata insa a fost real,-/]; adica super/hiper/mega marketul deschis pe 24. Povestea acestui lant de magazine o stiu. Am atat un prieten la dulciuri (in Head Office) cat si o prietena care le cam tine BTL-ul (adica tot ce inseamna eveniment). By the way, foarte reusita, din punctu-mi de vedere, strategia prin care au abordat Romania. Mai intai provincia, si apoi Bucurestiul. In felul asta, 1 milion de "Bucuresteni" cu domiciul in provincie, recunosc un brand si-l viziteaza, pentru ca il stiu.

Revenind totusi la titlu, ca de la acea idee am plecat, trec sambata pe Calea Vitan, si in fata la real coada, ca la zahar inainte de '89. Mi-am spus in minte ca deschiderea a fost miercuri si atunci o intrebare stupida, dar de mult bun simt naiv, imi incoltea in minte... Ce naiba cauta acel puhoi de lume acolo si de ce? De ce sa stai o ora la o coada, in frig, ca sa intri intr-un Metro pentru persoane fizice? Ok. Vrei neaparat de iei ceva... Dar ce? Ce se poate gasi in Real si la supermarketul din colt nu au? Cu ce poate fi mai bun malaiul de la Real, al carui raft arata ca dupa razboi? Ce promotie trebuie sa fi fost acolo! Ce este in mintea romanului care sta 2 ore in picioare si in frig ca sa intre intr-un supermarket? De ce ai face asta? Probabil pentru ca romanul este un mare privitor si mai putin ganditor,... iar cu practica la asta din urma sta ceva mai prost...

Asta ar putea inseamna ca de aia romanul munceste foarte putin... ca nu cumva sa greseasca. De aia romanul este o specie aparte, ce-si are cuibul intr-o casa pentru ca pomi asa de mari nu sunt, ca sa ne tina pe toti. De aia, Tamango (poate ai auzit de el), spune foarte bine ca la mare nu se duce in Turcia, ci la Mamaia, la tiganii lui! Si tot de aia, catalogheaza bulgaria ca fiind: mai eternata si mai fascinantata, in comparatie cu Romania, ta ta ta...

PS: pentru a asculta originale, cumpara albumul. Pentru restul... gasiti aici cate ceva... (vezi: ascultata guerrillatata / Bulgaria fascinantata)

A doua intalnire are ca subiect: Stirea

Azi, 27.10.2007, de la ora 16.00, in acelasi loc, ne vom intalni sa vorbim despre stiri. De tot felul. Asta pentru a vedea ce-i bine si ce-i rau, ce-i corect si ce-i gresit, ce-i relevant si ce bate campii.

Cum sa faci ce-ti place... si restul sa... come along with it!

De ceva vreme sunt atras de mirajul YouTube. Da, stiu! Nu e de mirare. Dintre multe lucruri interesante si relevante in scala mea de valori, am gasit ceva ce este relevant si pentru voi, fie ca veti face parte din redactia unui ziar, fie ca veti absolvi medicina sau constructii! Este extrem de important sa faci ceea ce-ti place, iar atunci cand se vede ca esti pasionat, rezultatele pot fi surprinzator de bune.

Dati-mi voie sa va aduc pe ecrane un tip de 25 de ani din Seattle, care canta la chitara, pian, percutie, mixeaza sample-uri, este beat-boxer, canta si poate cel mai important face toate astea ca si cum nimic altceva nu ar mai conta. Blake Lewis este numele lui si iata o mostra din ce-i place sa faca.

Daca va place, aprofundati si cautati pe YouTube, "American Idol, Blake Lewis". Veti gasi prestatii din concurs. Incercati sa le vedeti cronologic, veti percepe si ce inseamna succesul si ce putere iti da.

Azi am luat o piatra in gura!

Pentru a doua oara. Asta pentru ca acum vreo 5 ani tineam acest curs pentru prima oara. Atunci au fost vreo 35 de participanti. Apoi au ramas 12. Bineinteles din cauza mea. Acum au fost 16 entuziasti pusi pe treaba. Au fost empatici, atenti, naivi in unele momente si sclipitori in altele. Pe scurt, asa cum trebuie sa fie.

Banuiesc o pofta de cunoastere care sper sa se confirme in urmatoarele intalniri. In seria trecuta am intalnit multi care sustineau sus si tare ca vor face presa in viata. N-au facut, dar a fost mai bine asa. La fel sustin si cei de azi. Timpul, insa, va da raspunsul si de aceasta data.

Felicitari celor ce au venit, felicitari pentru curaj, felicitari pentru ca sunteti hotarati sa faceti ceva la o varsta asa frageda, felicitari pentru dorinta, multa bafta insa in a va urma visul. Nu este un drum usor, dar nici imposibil, daca iti doresti cu adevarat.

Da! Se intampla!

Multi au intrebat si poate unii inca se mira! Da. Se intampla un Curs de jurnalism in care se va discuta despre jurnalism. Se intampla incepand de Sambata 20 Octombrie in liceul Octav Onicescu. Ora de intalnire e 10.00. Inscrierea este oarecum facila, cu mail la jdl.online@gmail.com sau add la id-ul de y!mess jdl.online.

Ar mai fi destule de spus, dar mai pastrez si pentru Sambata :). Strict necesar este sa stiti ca acest curs va avea 7 intalniri (7 saptamani), va aborda fiecare gen jurnalistic specific presei scrise, va prezenta notiuni de comunicare in toate mediile, si se va incheia cu un test. Voi incerca sa raspund tuturor intrebarilor voastre, iar acolo unde nu reusesc, voi incerca sa aduc si niste oameni care lucreaza in domeniu poate reusesc sa va explice ei.

Pana Sambata insa, veti mai gasi pe acest blog un program al Cursului. Astept comentarii si pareri.

Ce caut eu in viata mea?

Sau mai bine spus de ce m-am apucat eu sa ma nasc, sa imi traiesc (a se citi ad-literam "traiesc") copilaria, sa merg la o scoala generala de care nu-s tocmai mandru, apoi la un liceu, de care sunt mandru, apoi la o facultate careia am sa-i reprosez multe, dar am mai mult de multumit unor profesori/profesionisti de la care am invatat enorm, iar atunci in facultate sa ma apuc sa fac un ziar, intr-un liceu (acest liceu coincide cu cel despre care spuneam mai sus ca-i motiv de mandrie).

Despre toate astea as indrazni sa promit ca voi scrie o carte candva, sau macar un capitol. De ce le-am facut pe toate pentru ca asta trebuia, in cazul scolii si liceului, si pentru ca asa am simtit in cazul copilariei, al facultatii si al ziarului. Ziarul, asa cum scrie si in address bar, se numeste Jurnal de Liceu. De ce? Pentru ca asta isi propunea sa fie: un ziar care sa informeze, care sa ofere perspective noi despre ceea ce se petrecea chiar sub nasul nostru. Sa ofere ocazia unor liceeni care au ceva de spus sa spuna, si unora care nu aveau neaparat trairi de comunicat sa citeasca pasiunea in randuri scrise de colegi de-ai lor si eventual sa se inspire. Din acest punct de vedere cred ca Jurnal de Liceu a fost ce mi-am propus sa fie si le multumesc celor cu care am lucrat asa de bine in primii 2 ani de existenta ai ziarului.

De ce scriu astea acum?
Din mai multe motive. Poate pentru ca trebuia sa spun aceste lucruri public de mult si nu am facut-o. Poate pentru ca e timpul pentru o noua generatie de exceptie in redactie. Poate ca vreau sa explic celor inca sceptici cu privire la Jurnal de Liceu, ca nu a fost niciodata o joaca de copii si nici nu va fi. Sau poate vreau doar sa motivez intr-un fel de ce din 20 octombrie voi tine un curs de jurnalism in Colegiul National Octav Onicescu.

Mai multe detalii despre acest curs, dar si despre modul de inscriere gasiti la www.jurnaldeliceu.ro.