un film de 23 de minute vazut de mai multi... spectatori si martori

Sambata am vazut un film pe care-l asteptam de mult. Si ma felicit pentru rabdare. A meritat cu varf si indesat. Este genul de film pe care-l vezi si esti multumit ca n-ai avut timp sa te plictisesti. Pe de alta parte floricele par sa nu-ti ajunga si daca punga e cat 2 mamuti ;).

Recomand ca acest film sa fie vazut de toti cei care au tendinta de a avea probleme in a intelege punctul altora de vedere. Este un film pentru toti cei care cred ca stiu destul si poate o lectie, de viata chiar, pentru cei ce cred ca le stiu pe toate. Filmul se numeste Vantage Point si in sinea lui, dureaza 23 de minute. Mai multe vezi la cinema, iar mai jos ai trailerul. Enjoy!



sau pentru mai multi pixeli aici

La cald despre una rece…

Nu am ascuns niciodata o simpatie aproape de pasiune si totodata poate de neinteles pentru Arsenal Londra. Poate pentru ca-mi place orasul, poate pentru ca-mi place Anglia, poate ca-mi place cum Wenger “umbla la esenta fotbalului”, cum spuneau comentatorii, poate pentru ca-mi place ideea de “tunar”.
In seara asta am trait la fel de intens ca intr-un Romania – Anglia in care Chivu marca din laterala stanga, iar Ganea executa un penalty in ultimul minut, cu o relaxare de antrenament. Atunci castigam!
Despre trecut - acum mi-am dat seama ca a zburat demult timpul cand si noi jucam ce joaca ei.
Despre prezent – contradictie! Intre gandurile care-mi dicteaza o dezamagire profunda data de ratarea calificarii si senzatia de bucurie sincera pentru ca am fost martor (e drept ca la tv) la un meci care poate aparea pe coperta unui manual de istorie a fotbalului.

Dar ce-i cu mine? Cum pot sa fiu suparat dupa un astfel de meci? Pe cine sa fiu suparat?
Oameni din fotbalul romanesc! Priviti si nu intelegeti nimic! E normal. Nu fiti suparati. Ceea ce stiti voi despre fotbal este doar abecedar, iar ei,… ei sunt profesori.

Rolul serviciilor ... cu "va urma"

De ce scriu aproximativ despre acelasi lucru? Pentru ca in 2 zile peste 300 de persoane au citit articolul despre urgentele la care reactioneaza serviciile in Romania. Stiu ca 300 de cititori pentru Zoso sau la Andressa nu reprezinta mare lucru, dar nu despre asta e vorba.
De ce scriu totusi tot despre asta?
In mod evident linkul s-a propagat prin id-uri de mess pe email sau prin vorba simpla, iar pentru acest lucru cred ca este si nevoie de un "scuze de mass". De ce a citit lumea? Pentru ca intr-un fel ciudat ne doare. De ce "ciudat"? Pentru ca desi ne doare nu facem decat sa citim articole pe net si apoi sa dam a dezaprobare din cap, iar daca ne-a smuls o lacrima, ba chiar sa dam linkul "la lista".

Daca in articolul trecut provocam presa sa obtina o declaratie a iresponsabilitatii, acum va provoc pe voi, cei care ati citit si v-ati minunat. Va provoc sa ganditi si sa scrieti despre ce credeti ca ne sta in putere sa schimbam din multele care ne deranjeaza in tara asta pe care toti o injuram printre buze, dar in care aruncam in continuare ambajajul de la batonul de ciocolata pe jos. Ce ai putea tu sa schimbi de unul singur?
De ce aceasta provocare? Pentru ca desi lumea a citit, a dat mai departe, s-a minunat, s-a socat si s-a indignat in gand, nimeni nu a plasat nici un raspuns. De ce? You tell me!


PS: Cei ce sunt pregatiti sa spuna "nimic",... cititi altceva!

Rolul serviciilor de urgenta

Acum 4 ani un unchi, ce locuieste in Canada din 1989, imi povestea despre un caz de alergie in care a fost implicata o nepoata de-a lui (este foarte probabil ca intr-un mod ciudat sa-mi fie verisoara, dar nu asta este important). Ideea e ca a intrat intr-o criza, ca si reactie alergica, si au sunat la 911 (in Romania este 112, in caz de Doamne fereste!). Primii care au ajuns au fost membrii unui echipaj de politie de la patrula de cartier. Atentie! Au ajuns in 1 minut si 48 secunde. Asta apare pe un raport al fiecarei interventii pe care si cel care solicita ajutor.

1 minut si 48 de secunde. Poate fi timpul in care te duci la toaleta pentru un Number 1? Sau poate fi timpul in care cobori de la etajul 8 pana la parter? Poate fi timpul in care mananci un sandwich? Sigur ca putem spune ca erau foarte aproape si ca a fost noroc. Dar chiar si asa, partea senzationala este alta: echipajul de politie a sosit la locul respectiv si a acordat primul ajutor! Repet! A acordat primul ajutor. De ce credeti? Pentru ca li s-a facut mila? Pentru ca il aveau la ei? Nu. Ci pentru ca asta este obligatia lor.

Acum, pentru o comparatie total deplasata, va aduceti aminte cu singuranta despre cazul studentei care a avut ghinionul sa fie lovita pe o trecere de pietoni in timp ce politistii nostri se aflau in alta misiune.



Care a fost primul ajutor acordat de politie? Au sunat la salvare. Foarte amabil din partea lor. Au venit langa victima? Nu.

Cometariile au fost diverse. Diversi priceputi in ale medicinei au spus ca victima nu trebuie miscata. De acord. Cativa priceputi in ale politiei au spus ca atunci cand esti in misiune, nu ai voie sa te abati de la ea. De acord. Dar oare in ce situatie se aplica ceea ce acesti indivizi, care se ascund sub uniforme, au jurat cand au terminat o forma de invatamant care isi pierde credibilitatea cand absolventi au reactii contrare cu ceea ce au jurat. Mi-ar placea mult sa aud un profesor de la Al. I. Cuza declarand dupa acest incident: “Sunt mandru de cei 3 fosti elevi care au continuat sa-si apere tara asa cum misiunea in care se aflau le-o cerea.” Pentru ca daca asta trebuiau ei sa faca, n-au facut. Tara in interiorul granitelor inseamna oameni, inseamna bunuri, inseamna tot. Asadar, dragi jurnalisti, tare as vrea sa va vad obtinand aceasta declaratie de la unul din profesorii celor 3 ilustrii aparatori de tara, care se aflau la locul accidentului. Va provoc!

Pentru cei care nu stiu cum arata un juramant catre tara, aveti mai jos.

2007 vs 2008 episodul 1

2007
Cred ca venit momentul sa incheiem socotelile cu 2007. Dupa calcule de bun simt, adica fara fractii si virgule, as fi tentat sa spun ca 2007 nu a fost un an tocmai stralucit (aici vorbesc strict din perspectiva pe care o am eu asupra publicatiei Jurnal de Liceu). Sigur, vor fi si cativa care se vor simti nedreptatiti de acest comentariu, insa el are sens, chiar si daca numaram cate aparitii a avut ziarul in anul 2007. Ceea ce nu stiu cu precizie este de ce? De ce un lucru care cu cativa ani in urma, atragea cititorii, si in cazurile mai fericite acestia se identificau cu ce scria acolo, iar acum nu mai sunt nici macar cativa entuziasti care sa formeze o redactie serioasa?
Nu o sa cad in capcana unei comparatii intre prima redactie si cele ce au urmat. Nu mi-am propus sa caut tapii ispasitori. Mai degraba scriu aceste randuri pentru ca am muncit mult la acest proiect si am crezut in el, iar acum am un gust amar lasat de panta descendenta pe care se afla. Nu vreau sa moara! Si nu spun asta din orgoliu, ci pentru ca nu cred ca este timpul lui sa moara. Nu cred, de altfel, ca o publicatie a unor adolescenti ar putea sa moara. Refuz sa cred ca generatia asta nu are nimic de spus! Sunteti tineri, sunteti intr-un moment in care puteti sa spuneti orice. Sunteti intr-un moment in care puteti va faceti auziti. Sunteti liberi! Nu cred ca un altfel de moment ar trebui ratat. Nu cred ca o astfel de ocazie ar trebui ratata! Nu va lasati prinsi de tipare si nu va lasati condusi de multime!

2008
Acum, este poate cel mai important sa fiti voi insiva si sa nu incercati sa imitati. Acum, este momentul cel mai bun sa va diferentiati. Si cand spun asta nu ma refer numai la a scrie intr-un ziar de liceu. Ma refer la voi si la ceea ce vreti sa faceti in viata. Nu va lasati condusi de televizor, ci de propria convingere si de ceea ce va pasioneaza.

voi continua...