Nu am ascuns niciodata o simpatie aproape de pasiune si totodata poate de neinteles pentru Arsenal Londra. Poate pentru ca-mi place orasul, poate pentru ca-mi place Anglia, poate ca-mi place cum Wenger “umbla la esenta fotbalului”, cum spuneau comentatorii, poate pentru ca-mi place ideea de “tunar”.
In seara asta am trait la fel de intens ca intr-un Romania – Anglia in care Chivu marca din laterala stanga, iar Ganea executa un penalty in ultimul minut, cu o relaxare de antrenament. Atunci castigam!
Despre trecut - acum mi-am dat seama ca a zburat demult timpul cand si noi jucam ce joaca ei.
Despre prezent – contradictie! Intre gandurile care-mi dicteaza o dezamagire profunda data de ratarea calificarii si senzatia de bucurie sincera pentru ca am fost martor (e drept ca la tv) la un meci care poate aparea pe coperta unui manual de istorie a fotbalului.
Dar ce-i cu mine? Cum pot sa fiu suparat dupa un astfel de meci? Pe cine sa fiu suparat?
Oameni din fotbalul romanesc! Priviti si nu intelegeti nimic! E normal. Nu fiti suparati. Ceea ce stiti voi despre fotbal este doar abecedar, iar ei,… ei sunt profesori.
Subscribe to:
Post Comments (Atom)
1 comment:
smartphone, thanks for your comment. I don't understand how did you understand romanian, but ... hey! who am I to judge this things. :)
Post a Comment